deșeua (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I.
Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [
Pr.:
-șe-ua. –
Var.:
deșelá vb. I] –
Des1 + [în]
șeua.deșeua (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deșeuá (a ~) (a scoate șaua)
(-ua) vb.,
ind. prez. 3
deșeueáză (-uea-), 1
pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3
să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuátdeșeua (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I.
Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [
Pr.:
-șe-ua. —
Var.:
deșelá vb. I] —
Pref. de- + [în]
șeua.