deșeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din
fr. déchet.deșeu (Dicționar de neologisme, 1986)DEȘÉU s.n. Rămășiță de la fabricarea sau de la prelucrarea unui material, a unor obiecte etc. care nu mai poate fi valorificată pentru aceeași prelucrare. [< fr.
déchet].
deșeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEȘÉU s. n. material rezultat în urma unui proces tehnologic sau biologic, care nu mai poate fi utilizat ca atare. (< fr.
déchet)
deșeu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)deșeu, deșeuri s. n. (peior.) om de nimic.
deșeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deșéu s. n.,
art. deșéul; pl. deșéurideșeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. — Din
fr. déchet.