deșerta - explicat in DEX

deșerta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.

deșerta (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
deșerta, deșertez v. t. (intl.) a aresta, a închide.

deșerta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!deșertá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deșártă; conj. prez. 3 să deșérte; ger. deșertấnd

deșertà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deșertà v. a face deșert, a goli.

deșerta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas: a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. — Din deșert.