deșerta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (
Pop.)
1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊
Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură.
2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din
deșert.deșerta (Dicționar de argou al limbii române, 2007)deșerta, deșertez v. t. (intl.) a aresta, a închide.
deșerta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!deșertá (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
deșártă; conj. prez. 3
să deșérte; ger. deșertấnddeșertà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deșertà v. a face deșert, a goli.
deșerta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (
Pop.)
1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊
Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas: a da pe gât o băutură.
2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. — Din
deșert.