dat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DAT1, daturi, s. n. I. Faptul de
a da2; (urmat de determinări introduse prin
prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare.
Datul la rindea. II. 1. Realitate ca punct de la care se pleacă într-un raționament, într-o discuție; fapt din care rezultă sau se deduc altele; noțiune fundamentală.
2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor.
3. (În
expr.)
Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). –
V. da2.dat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DAT2, -Ă, dați, -te, adj.,
s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit; înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊
Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea.
În cazul dat = în acest caz, în cazul de față.
Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece.
Dat dracului (sau
naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret.
Dat uitării = uitat, părăsit.
II. S. f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊
Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior.
Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară.
De data aceasta (sau
asta) ori
de astă dată = de rândul acesta, acum.
Pe dată ce... (sau
cum...) = îndată; pe loc, numaidecât.
O dată = într-un singur caz.
Nu o dată = de multe ori.
Încă o dată = din nou.
2. (La
pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc.
III. S. f. (
Reg.) Soartă, destin. ◊
Cum (sau
precum) e data = după cum e obiceiul, datina. –
V. da2.dat (Dicționaru limbii românești, 1939)1) dat n., pl.
urĭ. Acțiunea de a da:
datu cărților de joc. Rar. Datină:
așa e datu nostru.dat (Dicționaru limbii românești, 1939)2) dat, -ă adj. Determinat, ursit, destinat:
ĭ-a fost dat să moară în războĭ.dat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dat1 (faptul de a da, noțiune fundamentală, soartă)
s. n.dat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dat2 (boală) (
pop.)
s. n.,
pl. dáturidat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dat n.
1. lucrarea de a da și rezultatul ei:
datul cărților; 2. datină:
nu-i în datul nostru BOL.;
3. pop. slăbiciune în tot corpul însoțită de tuse:
datul și faptul. [Lat. DATUM].
dat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DAT1, (
II 2)
daturi, s. n. I. Faptul de
a da2; (urmat de determinări introduse prin
prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare.
Datul la rindea. II. 1. Punct de plecare (condiții efective sau ipotetice) al unei operații reale ori mentale.
2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor.
3. (În
expr.)
Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). —
V. da2.dat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DAT2, -Ă, (
I)
dați, -te, adj., (
II)
dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊
Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea.
În cazul dat = în acest caz, în cazul de față.
Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece.
Dat dracului (sau
naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret.
Dat uitării = uitat, părăsit.
II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊
Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior.
Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară.
De data aceasta (sau
asta) ori
de astă dată = de rândul acesta, acum.
Pe dată ce... (sau
cum...) = îndată; pe loc, numaidecât.
O dată = într-un singur caz;
Nu o dată = de multe ori.
Încă o dată = din nou.
III. S. f. (
Pop.) Soartă, destin. ◊
Cum (sau
precum)
e data = după cum e obiceiul, datina. —
V. da2.