dare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de
a da2. ◊
Loc. adj. (Despre oameni)
Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦
Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc.
Dare la semn = tragere la țintă.
Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât.
Dare la lumină = publicare, tipărire.
Dare pe față (sau
în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În evul mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani și în natură; impozit. –
V. da2.