dârdală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÂRDÁLĂ, dârdale, s. f. (
Reg.)
1. Om flecar;
p. ext. om de nimic.
2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊
Expr. (
Fam.)
A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă,
v. dârloagă. –
Dârd[âi] +
suf. -ală.