dărâmătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire
dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină.
2. (La
pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri.
3. (
Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [
Var.:
dărmătúră s. f.] –
Dărâma +
suf. -ătură.