damblà - explicat in DEX

dambla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DAMBLÁ s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie, năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

dambla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
damblá (damblále), s. f. – 1. Paralizie, apoplexie. – 2. (Arg.) Capriciu, chef, poftă. – Mr. dămlae, dămbla, megl. damla. Tc. damla „gută” (Șeineanu, II, 153; Meyer 60), cf. ngr. νταμπλᾶς, alb. dambla, bg. damla. După Iogu, GS, VI, 383, sensul al doilea s-ar explica printr-o confuzie cu tc. damar „capriciu”; ipoteză greu de admis; trebuie plecat mai curînd de la sensul expresiei a-i veni damblaua „a paraliza”, considerat ca ceva foarte brusc și neașteptat. – Der. damblagiu, s. m. (paralitic; Arg., prost, tont; Arg., trăznit, nebun), din tc. damlali (Meyer, Neugr. St., II, 69); damblageală, s. f. (paralizie; Arg., nebunie, sminteală); damblagi, vb. (a paraliza).

dambla (Dicționaru limbii românești, 1939)
damblá f. (turc. damla, picătură, apoplexie; ngr. damlás. P. înțeles, cp. cu capie și gută, ĭar p. mbl. îld. ml, cp. cu jimblă). Apoplexie. Paralizie. Fig. A-țĭ face damblaŭa, a-țĭ face obiceĭu, gustu, tabietu. V. cataroĭ.

dambla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
damblá (pop., fam.) s. f., art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. damblálele

dambla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. — Din tc. dambla.

damblà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
damblà (damla) 1. apoplexie: l’a lovit damla AL. [Mold. damla = turc. DAMLÀ, lit. picătură (cauza boalei crezându-se c’ar fi niște picături căzute din creieri), asociațiune de idei familiară sinonimelor càpie, cataroiu și gută].