dambla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DAMBLÁ s. f. 1. (
Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie, năbădăi.
2. Fig. (
Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din
tc. dambla.dambla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)damblá (damblále), s. f. –
1. Paralizie, apoplexie. –
2. (
Arg.) Capriciu, chef, poftă. –
Mr. dămlae, dămbla, megl. damla. Tc. damla „gută” (Șeineanu, II, 153; Meyer 60),
cf. ngr. νταμπλᾶς,
alb. dambla, bg. damla. După Iogu,
GS, VI, 383, sensul al doilea s-ar explica printr-o confuzie cu
tc. damar „capriciu”; ipoteză greu de admis; trebuie plecat mai curînd de la sensul expresiei
a-i veni damblaua „a paraliza”, considerat ca ceva foarte brusc și neașteptat. –
Der. damblagiu, s. m. (paralitic;
Arg., prost, tont;
Arg., trăznit, nebun), din
tc. damlali (Meyer,
Neugr. St., II, 69);
damblageală, s. f. (paralizie;
Arg., nebunie, sminteală);
damblagi, vb. (a paraliza).
dambla (Dicționaru limbii românești, 1939)damblá f. (turc.
damla, picătură, apoplexie; ngr.
damlás. P. înțeles, cp. cu
capie și
gută, ĭar p.
mbl. îld.
ml, cp. cu
jimblă). Apoplexie. Paralizie. Fig.
A-țĭ face damblaŭa, a-țĭ face obiceĭu, gustu, tabietu. V.
cataroĭ.dambla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)damblá (
pop.,
fam.)
s. f.,
art. dambláua, g.-d. art. damblálei; pl. damblále, art. dambláleledambla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DAMBLÁ, damblale, s. f. 1. (
Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie cu năbădăi.
2. Fig. (
Fam.) Chef, poftă, pasiune. — Din
tc. dambla.damblà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)damblà (damla) 1. apoplexie:
l’a lovit damla AL. [Mold.
damla = turc. DAMLÀ, lit. picătură (cauza boalei crezându-se c’ar fi niște picături căzute din creieri), asociațiune de idei familiară sinonimelor
càpie, cataroiu și
gută].