damasc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DAMÁSC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase sau lână, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a albiturilor de pat etc. – Din
it. damasco, lat. (a)damascus.damasc (Dicționar de neologisme, 1986)DAMÁSC s.n. Țesătură de in, de bumbac, de mătase etc. cu desene în relief. [< it.
damasco, cf.
Damasc – oraș în Asia].
damasc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)damásc (-curi), s. m. – Oțel de Damasc.
Lat. med. damascus, poate prin intermediul
it. damasco. –
Der. damască (
var. adamască),
s. f. (damasc),
cf. fr. damas, sp. adamasco, germ. Damast, bg. damaska, pol. adamaszek, rus. adamaška; damaschina, vb. din
fr. damasquiner. Cf. adamască, damă, mischie.damasc (Marele dicționar de neologisme, 2000)DAMÁSC s. n. țesătură de in, bumbac, mătase etc. decorată cu flori și ornamente în relief. (< it.
damasco)
damasc (Dicționaru limbii românești, 1939)damásc n., pl.
urĭ (ngr.
dámaskon, adică „din Damasc”, un oraș în Siria, locu de origine al acesteĭ stofe; it.
damasco, fr.
damas). O stofă de matasă (saŭ și de lînă) cu firu gros ca ripsu și vărgată (damaschinată) în lung și care se numea și
damască (pl.
aște saŭ
dămăștĭ). în Mold și
adamască (rus. adamaška) și mai vechĭ
șam și
șamalagea. V.
camohas.damasc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Damásc (nume de loc)
s. propriu
n.damasc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)damásc (țesătură)
s. n.damasc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Damasc n. oraș în Turcia aziatică (Siria): 260.000 loc. Veche reședință a califilor Omiazi, celebră odinioară prin fabricarea săbiilor de oțel.
damasc (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DAMASC (ESH SHAM, DIMASHQ), cap. Siriei, situată într-o
depr. la poalele M-ților Antiliban, pe râul Barada; 1,45
mil. loc. (1992). Nod de comunicații. Aeroport internațional.
Pr. centru economic, politic și cultural al țării. Televizoare, aparatură telefonică.
Ind. textilă, a cimentului, sticlei, farmaceutică și
alim. (zahăr). Artizanat (feronerie și țesături). Academie de științe. Universitate. Muzeu național. Fortăreață (
sec. 12-13), moscheea Omeiazilor (
sec. 8), mausoleul lui Saladin (
sec. 12), palatul lui Azem (
sec. 18). Oraș străvechi, întemeiat în
sec. 16
î. Hr.; capitală a Regatului arameilor (
sec. 10
î. Hr.), a făcut parte din Asiria, Regatul Noului Babilon, Persia ș.a., fiind apoi stăpânit de romani, bizantini, arabi (capitală a Califatului omeiad, 661-750) și de turcii otomani (1516-1918). Important centru meșteșugăresc și comercial medieval; în 1920 a devenit centrul
ad-tiv al
terit. Siria, aflat sub mandat francez; din 1941, capitala Siriei independente (cea mai veche capitală din lume în funcțiune).
damasc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DAMÁSC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a lenjeriei de pat etc. — Din
it. damasco, lat. (a)
damascus.