daltă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, la cioplit, la scobit sau la tăiat. – Din
sl. dlato.daltă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dáltă (dắlți), s. f. – Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă.
Sl. dlato (Miklosich,
Slaw. Elem., 21;
Lexicon, 162; Cihac, II, 91; Conev 66),
cf. bg. dlato, dleto, alb. dal’të. Metateza lichidei indică un împrumut foarte vechi, probabil anterior
sec. XI (Rosetti,
BL, XIV, 116), fiind poate unicul termen
sl. de acest gen. Berneker 208 propunea ca etimon un
sl. *
dolto. Cf. baltă. –
Der. dăltui, vb. (a sculpta, a ciopli);
dăltuitură, s. f. (dăltuire, cioplire);
dăltuitor, s. m. (cioplitor).
daltă (Dicționaru limbii românești, 1939)dáltă f., pl.
e și (ob.)
dălțĭ (vsl. bg.
dlato). Un instrument de săpat în peatră orĭ în lemn. V.
rangă și
șurubelniță.daltă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dáltă s. f.,
g.-d. art. dắlții; pl. dălțidaltă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)daltă f.
1. instrument de săpat în lemn sau în piatră;
2. custura dogarului, dulgherului și fierarului. [Slav. DLATO].
daltă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, cioplit, scobit sau tăiat. — Din
sl. dlato.