dalcauc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.dalcauc (Dicționaru limbii românești, 1939)dalcaúc m. (turc.
dalkauk, dalkavuk, „căciulă lungă, parazit, bufon”. V.
cauc).
Vechĭ. Parazit bufon.
Azĭ. Iron. Agent, cirac. – Și
dalhauc, dălhăuc și
dălhăuț. V.
dălcăuș.dalcauc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dalcauc m. parazit, lingău (vorbă aproape ieșită din uz):
o ceată de dalcauci, de haimanale CAR. [Turc. DAL KAVUK, lit. căciulă lungă (cum o purtau paraziții)].
dalcauc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.