dărâmătură - explicat in DEX

dărâmătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.

dărâmătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărâmătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dărâmătură f. 1. rezultatul dărâmării, ruină; 2. Mold. crăcile arborelui tăiat, vreascuri.

dărâmătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] — Dărâma + suf. -ătură.