dârloagă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÂRLOÁGĂ, dârloage, s. f. Cal slab, prăpădit și bătran; mârțoagă, gloabă, dârdală. ◊
Expr. A fi (sau
se băga, a ajunge)
slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală. [
Var.: (rar)
dârlóg s. m.] –
Et. nec.dârloagă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dârloágă, -e, (dârlog), s.f. – Căruță veche și spartă (Hotea 2006). – Probabil formă onomatopeică, ref. la zgomotul produs de căruță (dârla).
dârloagă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dârloágă (cal) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. dârloágei; pl. dârloágedârloagă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dârloagă f. l.mârțoagă de cal:
slugă oloagă după dârloagă PANN;
2. fig. om de rând:
am ajuns slugă la dârloagă. [V.
dârlog].
dârloagă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÂRLOÁGĂ, dârloage, s. f. (
Pop.) Cal slab, prăpădit și bătrân; mârțoagă, gloabă, dârdală. ◊
Expr. A fi (sau
a se băga, a ajunge)
slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală. [
Var.: (rar)
dârlóg s. m.] —
Et. nec.