dârdală - explicat in DEX

dârdală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÂRDÁLĂ, dârdale, s. f. (Reg.) 1. Om flecar; p. ext. om de nimic. 2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊ Expr. (Fam.) A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă, v. dârloagă. – Dârd[âi] + suf. -ală.

dârdală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dârdálă (reg.) s. f., g.-d. art. dârdálei; pl. dârdále

dârdală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dârdală m. Mold. 1. flecar, toacă-gura: obraznică dârdală AL.; 2. cal prost.

dârdală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÂRDÁLĂ, dârdale, s. f. (Reg.) 1. Om flecar; p. ext. om de nimic. 2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊ Expr. A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă, v. dârloagă. — Dârd[âi] + suf. -eală.