dârdăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÂRDĂÍ vb. IV.
v. dârdâi.dârdăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÂRDĂÍ vb. IV
v. dârdâi.dârdăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dârdăì y.
1. a vibra, a răsuna:
coardele vioarei dârdăiau; 2. a tremura de frig:
dinții îi dârdăe în gură; 3. a vorbi mult, a spune fleacuri:
ce mai dârdăiește guleratul de ciocoiu? Al. [Onomatopee].