ciudos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat.
2. (
Înv.) Ciudat. –
Ciudă +
suf. -os.ciudos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciudós adj. m.,
pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáseciudos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat.
2. (
Înv.) Ciudat. –
Ciudă +
suf. -os.cĭudos (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭudós, -oásă adj. (d.
cĭudă). Care ține mult cĭuda. Care se încĭudează ușor, supărăcĭos. V.
mînios.