ciubucciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (
1) domnului sau al boierilor. – Din
tc. çubukçu.ciubucciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciubuccíu s. m.,
art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)ciubucciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciubucciu m. odinioară:
1. slugă domnească, însărcinată a umplea și a aprinde ciubucul lui Vodă:
ciubucciu și trimetea, la seraiu că mi-l chema POP.;
2. slugă boierească având aceeaș sarcină:
voiu să te învăț meseria de ciubucciu, cu care te a cinstit stăpânul FIL. [Turc. ČUBUKČU].
ciubucciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (
1) domnului sau al boierilor. — Din
tc. çubukçu.cĭubucciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭubuccíŭ m. (turc.
čubukču).
Vechĭ. Servitoru care îngrijea de tutun și de cĭubuce la domn și la boĭerĭ. Negustor de cĭubuce.