ciorovăială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOROVĂIÁLĂ, ciorovăieli, s. f. (
Fam.) Ceartă ușoară (pentru nimicuri); ciorovăire, ciondăneală. [
Pr.:
-vă-ia-] –
Ciorovăi +
suf. -eală.ciorovăială (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ciorovăială, ciorovăieli s. f. v.
ciondănealăciorovăială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciorovăiálă (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. ciorovăiélii; pl. ciorovăiéliciorovăială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOROVĂIÁLĂ, ciorovăieli, s. f. (
Fam.) Ceartă ușoară (pentm nimicuri); ciorovăire, ciondăneală. [
Pr.: -
vă-ia-] —
Ciorovăi +
suf. -eală.cĭorovăĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭorovăĭálă și
-voĭálă f., pl.
ĭelĭ. Fam. Acțiunea de a te cĭorovoi.