ciocoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură;
p. ext. boier.
2. (
Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. –
Et. nec.ciocoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV.
Refl. 1. A deveni ciocoi
1 (
1), a-și însuși apucături de ciocoi
1;
p. ext. a se boieri.
2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din
ciocoi1.ciocoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciocói1 s. m.,
pl. ciocói, art. ciocóiiciocoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!ciocoí2 (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se ciocoiéște, imperf. 3
sg. se ciocoiá; conj. prez. 3
să se ciocoiáscăciocoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură;
p. ext. boier.
2. (
Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. —
Et. nec.ciocoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV.
Refl. 1. A deveni ciocoi
1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi
1;
p. ext. a se boieri.
2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. — Din
ciocoi1.cĭocoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭocóĭ m., pl. tot așa (d.
cĭoc [ca
moț față de
Moțoĭ, nume de familie] cu înț. de „moț” [ca și în
cĭocîrlan], nume care s´a dat întîĭ păsăriĭ moțate, apoĭ pîndaruluĭ, valetuluĭ, lacheuluĭ, vătăjeluluĭ, perceptoruluĭ, funcționaruluĭ, arendașuluĭ, și, în sfîrșit, boĭeruluĭ. Tot așa, fr.
hobereau, „erete” și „nobil rural”. Cp. și cu
curcan și
stigleț, care înseamnă și un fel de soldațĭ. V.
cĭoclu).
Trans. Criș. (și
cĭocloĭ. Cp. cu
țîrloĭ). Cĭocîrlan.
Mold. Munt. Fig. Vechĭ. Fecĭor de casă, valet orĭ lacheŭ (V.
camerier). Lingușitor, curtizan [!]. Perceptor, mumbașir, arendaș, funcționar:
cĭocoĭ gulerat. Azĭ. Iron saŭ
fam. Moșier, boĭer, mare proprietar („
cĭocoĭ” zic Turciĭ din Dobr. cĭobanilor Ardelenĭ și Bulgariĭ moșierilor din România).
Fig. Om cu înfățișare boĭerească saŭ cu pretențiunĭ de boĭer:
da de cînd te-aĭ făcut așa de cĭocoĭ de nu maĭ poțĭ umbla pe jos? Epitet ironic adresat de liberalĭ, socialiștĭ și alte felurĭ de democrațĭ conservatorilor. (La 1821-48, boĭeriĭ „ruginițĭ” ĭ-aŭ taxat pe liberalĭ de „cĭocoĭ”, adică „parvenițĭ”. Liberaliĭ adresaŭ și eĭ acest cuvînt boĭerilor, dar cu înțelesu de „vampirĭ”, și, la 1907, fiind încă partid de stînga (pe cînd astăzĭ îs de dreapta), aŭ răsculat țăraniĭ contra „cĭocoilor”, și apoĭ tot eĭ aŭ trebuit să-ĭ potolească cu tunu. Astăzĭ în sfîrșit, Româniĭ liberațĭ taxează de „cĭocoĭ” pe ceĭ din vechĭu regat, maĭ ales pe liberalĭ! V.
boĭer, camerier, cĭofligar.ciocoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciocoì v. a linguși cu înjosire, a se pleca cu smerenie:
deprins a te ciocoi la toți Domnii NEGR.