ciochie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIÓCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din
magh. csáklya.ciochie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ciochie, ciochii s. f. (intl.) trădare, vânzare.
ciochie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciochíe s. f.,
art. ciochía, g.-d. art. ciochíei; pl. ciochíi, art. ciochíileciochie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciochie f.
1. unealtă de dogar în care se bate cu maiul, ca să se așeze cercurile pe vase;
2. pl. caraftele vatalelor. [Cf.
cioacă].
ciochie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCHÍE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. [
Acc. și:
cióchie] — Din
magh. csáklya.cĭochie (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭochíe f. (var. din
cĭoacă 2). Un fel de cĭocan (numit și
păpușă) cu șanț la vîrf și care, lovit cu alt cĭocan, servește la bătut cercurile butoaĭelor. V.
ceacîĭe.