ciobotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.ciobotă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciobotă f. Mold. cismă:
ciobote de piele groasă. [Rus. ČOBOTŬ].
ciobotă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOBÓTĂ s. f. v. ciubotă.cĭobotă (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭobótă f., pl.
e (rut.
čóbit, gen.
čóbota; rus.
čëboty, cĭobote de marochin, d. tăt.
čabata, care vine d. pers. [de unde și turc.]
čabatan, cĭobote marĭ; it.
ciabatta, încălțăminte uzată, pv.
sabata, fr.
savate, picard
chavate, sp.
zapata).
Mold. Cizmă, încălțămînt care acopere [!] picĭoru pînă la genunchĭ.
Fig. Iron. Om igno-rant [!], tureatcă. (Pînă pe la 1848, maĭ toțĭ băr-bațiĭ [!] purtaŭ cĭobote. Azĭ poartă maĭ mult țăraniĭ, jidaniĭ bătrînĭ, soldațiĭ călărĭ și maĭ rar ceĭ pe jos. În Ungaria și părțile ve-cine [!] eĭ, poartă și țărancele. Orășeniĭ poartă ghete, pe care le vîră în galoșĭ cînd e noroĭ și în șoșonĭ cînd e zăpadă saŭ numaĭ ger). În Mold. nord.
cibotă și
cĭubótă. În Munt.
cĭoboată, cizmă saŭ gheată grosolană.