cioaclă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (
Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din
magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”.
cioaclă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cioáclă, cioácle, s.f. (reg.)
1. săniuță pentru copii, bârzeică; sanie mică de adus lemnele din pădure, cochirlă, bârgeică, tarniță.
2. prăjină cu un cârlig în vârf; cange de prins morții ciumați.
3. cărucior pentru transportul morților de ciumă.
cioaclă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cioáclă (cioácle), s. f. –
1. Sanie. –
2. Cîrlig.
Sb. čokla „talpa saniei”,
čaklja „cîrlig”, din
it. zóccolo (Cihac, II, 51;
cf. Berneker 130),
cf. cr.,
slov.
čaklja, mag. csáklja. (După Lacea,
Dacor., III, 742 și DAR, direct din
mag.). Din
mag. provin
ceaglă, s. f. (tîrnăcop);
ceaclie, s. f. (
Trans., talpă); și
țaglă, s. f. (
Trans., vîrf de săgeată; par de care se atîrnă coșciugul, cînd este purtat pe umeri).
Der. cioclaș, s. m. (tăietor de lemne; persoană care cară lemne cu sania);
ciocli, vb. (a înmormînta, a îngropa), probabil datorită obiceiului, încă destul de curent, de a duce morții pe năsălie, care probabil se numea
cioaclă, ca în
Trans.,
țaglă; cioclu, s. m. (gropar),
der. de la cuvîntul anterior. (Se explică de obicei, de pildă în DAR, prin
bg. čokla, care pare mai curînd împrumut din
rom.).
cioaclă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cioáclă, -e, s.f. – Sanie rudimentară, folosită pentru transportul crengilor pe pantă (Dăncuș 1986: 66). – Din sl. čokla „talpa saniei„, cf. magh. csáklja „prăjină cu vârf încârligat”.
cioaclă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cioáclă (
reg.)
(cioa-clă) s. f.,
g.-d. art. cioáclei; pl. cioáclecioaclă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cioaclă f.
1. cârlig de înhățat pe cei morți de ciumă;
2. cărucioară pentru transportul lor;
3. cărucioară de lemne;
4. Tr. bargeica. [Serb. ČAKLJA].
cioaclă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (
Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. — Din
magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”.
cĭoaclă (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭoáclă f., pl.
e (var. din
țaclă, ca
cĭuf față de
țop 1. De aci și sîrb. rut.
čakija, ung.
csaklya, cîrlig. V.
cĭoacă 2, cĭoclaș, cĭoclu, încĭocălez). Odinioară, tîrlia cu care se duceaŭ ceĭ morțĭ de holeră.
Vest. Targă tîrîtă, tîrlie, săniuță saŭ cărucĭor de cărat lemne de foc. Cantitatea de lemne cărate așa, ca cele duse de țăranĭ în căruță ca să le vîndă:
o cĭoaclă de lemne. V.
traglă, tîrlie.