cățelandru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel (
I 1) mai mare;
p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele); cățelan. –
Cățel +
suf. -andru.cățelandru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel mai mare;
p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele). – Din
cățel +
suf. -andru.cățelandru (Dicționaru limbii românești, 1939)cățelándru m. și
-ă f., pl.
e. Cățel saŭ cățelușă maĭ mare.
cățelandru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cățelándru s. m.,
art. cățelándrul; pl. cățelándri, art. cățelándriicățelandru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cățelandru m. cățel mai mare:
puii vulpii se făcuse cățelandri ISP.
cățelandru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel (
I 1) mai mare;
p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele); cățelan. —
Cățel +
suf. -andru.