cățea - explicat in DEX

cățea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂȚEÁ, cățele, s. f. 1. Femela câinelui. 2. Epitet dat unei femei rele sau depravate. ◊ Expr. (Rar) Cățea de vreme = vreme rea, cumplită. 3. Fig. (Arg.) Mitralieră. – Lat. catella.

cățea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cățeá (cățéle), s. f. – 1. Femela cîinelui. – 2. Nume dat unui joc de copii. – 3. Dans tipic. – 4. Prostituată, femeie de moravuri ușoare. – 5. (Arg.) Gură. – Mr., megl. cățăuă, cățao. Lat. catella, cf. cățel.

cățea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cățea, cățele s. f. 1. (peior.) gură. 2. (peior.) femeie rea. 3. (mil.) mitralieră.

cățea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂȚEÁ, cățele, s. f. 1. Femela câinelui. 2. Fig. Epitet dat unei femei rele. ◊ Expr. Cățea de vreme = vreme rea. 3. Fig. (Argotic) Mitralieră. – Lat. catella.

cățea (Dicționaru limbii românești, 1939)
cățeá f., pl. ele (lat. catĕlla). Femeĭa cîneluĭ [!]. Fig. Fam. Raniță (V. cătușă). A da pe cineva cățeaŭa (adv.), a-l da de a dura, și (fig.) a-l bate răŭ. Ce cățea de vreme, de femeĭe, ce vreme, ce femeĭe rea! Țipă cățeaŭa (saŭ coteĭca) de ger, e foarte ger.

cățea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cățeá s. f., art. cățeáua, g.-d. art. cățélei; pl. cățéle, art. cățélele

cățea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cățea f. 1. femeiușcă câinelui; 2. fig. rea: pe așa cățea de vreme; 3. fam. trânteală: îl dară cățeaua ISP.; 4. un fel de horă țărănească. [Lat. CATELLA].

cățea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂȚEÁ, cățele, s. f. 1. Femela câinelui. 2. Epitet dat unei femei rele sau depravate. ◊ Expr. (Rar) Cățea de vreme = vreme rea, cumplită. 3. Fig. (Arg.) Mitralieră. Lat. catella.