căzătură - explicat in DEX

căzătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂZĂTÚRĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. (La pl.) Deșeuri. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân și neputincios; om degradat moralicește. 4. Porțiune de pădure bătrână, cu copacii doborâți de vânt. – Cădea + suf. -ătură.

căzătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
căzătură, căzături s. f. 1. om bătrân și neputincios. 2. prostituată urâtă și alcoolică. 3. persoană decăzută; ratat.

căzătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂZĂTÚRĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. Deșeuri. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân și neputincios. 4. Porțiune de pădure bătrână, cu copacii doborâți de vânt. – Din caz (prez. ind. al lui cădea) + suf. -(ă)tură.

căzătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
căzătúră f., pl. ĭ. Rezultatu saŭ felu căderiĭ: Am suferit o căzătură. Halal căzătură! Copac căzut: pădure plină de căzăturĭ. Iron. Om saŭ animal slab (hodorogit): baba asta e o căzătură. V. slăbitură, uscătură.

căzătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căzătúră s. f., g.-d. art. căzătúrii; pl. căzătúri

căzătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căzătură f. 1. rezultatul căderii; 2. fig. ruină, casă veche, om bătrân; 3. vită slabă.

căzătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂZĂTÚRĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. Deșeu. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân și neputincios; om degradat moralicește. 4. (Pop.) Porțiune dintr-o pădure bătrână, cu copacii doborâți de vânt. — Cădea + suf. -ătură.