cătrănitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂTRĂNITÚRĂ,cătrănituri, s. f. Cătrănire. – Cătrăni + suf. -tură.
cătrănitură(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂTRĂNITÚRĂ,cătrănituri, s. f. Cătrănire. – Din cătrăni + suf. -(i)tură.
cătrănitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cătrănitúră (rar) (că-tră-) s. f., g.-d. art. cătrănitúrii; pl. cătrănitúri
cătrănitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂTRĂNITÚRĂ,cătrănituri, s. f. Cătrănire. — Cătrăni + suf. -tură.