căsătorie - explicat in DEX

căsătorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie. – Căsător (înv. „soț” < casă¹ + suf. -ător) + suf. -ie.

căsătorie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Convenție încheiată (printr-un act de stare civilă) între un bărbat și o femeie care se hotărăsc să trăiască împreună și să întemeieze o familie. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală. – Din căsător (înv.) + suf. -ie.

căsătorie (Dicționaru limbii românești, 1939)
căsătoríe f. (d. căsător). Unirea legitimă a bărbatuluĭ și a femeiĭ. Celebrarea nunțiĭ: a asista la o căsătorie. Unu din cele șapte sacramente. Ĭaŭ în căsătorie, mă însor orĭ mă mărit cu. Daŭ în căsătorie, daŭ de nevastă.

căsătorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căsătoríe s. f., art. căsătoría, g.-d. art. căsătoríei; pl. căsătoríi, art. căsătoríile

căsătorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căsătorie f. 1. unirea legitimă a unui bărbat cu o femeie; 2. taina bisericească care sfințește această unire: 3. celebrarea cununiei: a asista ta o căsătorie.

căsătorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie. — Căsător (înv. „soț” < casă¹ + suf. -ător) + suf. -ie.