căsători (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din
căsător (
înv. „soț”
< casă1 + suf. -ător).
căsători (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din
căsător (
înv.).
căsători (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căsătorí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. căsătorésc, imperf. 3
sg. căsătoreá; conj. prez. 3
să căsătoreáscăcăsători (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căsători v.
1. a uni pe un bărbat cu o femeie prin căsătorie:
2. fig. a asocia, a uni;
3. a lua de bărbat, de soție. [Din vechiu rom.
căsătoriu, casnic, soț].
căsători (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. — Din
căsător (
înv. „soț” <
casă1 +
suf. -ător).