cărămiziu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂRĂMIZÍU, -ÍE, cărămizii, adj. De culoarea cărămizii; roșiatic. –
Cărămidă +
suf. -iu.cărămiziu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂRĂMIZÍU, -ÍE, cărămizii, adj. Roșiatic (ca și cărămida). – Din
cărămizi (
pl. lui cărămidă) +
suf. -iu.cărămiziu (Dicționaru limbii românești, 1939)cărămizíu, -íe adj. (d.
cărămidă). De coloarea [!] cărămiziĭ, cam roș arămiŭ. V.
profir.cărămiziu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cărămizíu1 adj. m.,
f. cărămizíe; pl. m. și
f. cărămizíicărămiziu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cărămizíu2 s. n.cărămiziu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cărămiziu a. roșu ca cărămida:
basma cărămizie. ║ n. vopsea roșie:
își boia barba cu cărămiziu.cărămiziu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂRĂMIZÍU, -ÍE, cărămizii, adj. De culoarea cărămizii; roșiatic. —
Cărămidă +
suf. -iu.