cărămidă - explicat in DEX

cărămidă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. – Din ngr. keramídi.

cărămidă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cărămídă (cărămízi), s. f. – Material de construcții de formă prismatică. – Mr. k’irămidă, megl. chirămidă. Ngr. ϰεραμίδα (Roesler 571; Murnu 11; REW 1822; Sandfeld, Linguistique, 18); cf. ngr. ϰεραμίδι, sl., bg. keramida, tc. keremit, calabr. ceramida. Der. cărămidar, s. m. (persoană care fabrică sau vinde cărămizi); cărămidărie, s. f. (fabrică de cărămizi); cărămiziu, adj. (roșiatic).

cărămidă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cărămidă, cărămide s. f. 1. carte voluminoasă. 2. teanc de o sută de bancnote. 3. (tox.) morfină comprimată cu ajutorul unui dispozitiv de presare.

cărămidă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CĂRĂMIDĂ (‹ ngr.) s. f. Material de construcție artificial, avînd formă prismatică, obținut dintr-o pastă de argilă, nisip amestecate cu apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.) prin presare, fasonare, uscare și, de regulă, ardere; este folosită, în general, la executarea zidăriilor. ♦ C. refractară = c. confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor, a cuptoarelor metalurgice etc.; se produc c.r. silicoase (c. silică sau c. dinas), silico-aluminoase, corindonice, cromitice, megneziene etc.

cărămidă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție format dintr-un amestec de argilă și apă, uscat la soare sau ars în cuptor. – Ngr. keramída.

cărămidă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cărămídă f., pl. zĭ (ngr. keramida. V. ceramic). Bucată de lut frămîntat cu apă. redus în formă de paralelipiped, ars pînă se face roș și care, lipit cu ciment, formează zidu. Cantitate de cărămizĭ: a cumpăra cărămidă. Cheglă (Trans.). Bilețel care se vinde celor ce vor să contribuĭe la cumpărat cărămizĭ reale p. a clădi o școală ș. a. V. țiglă.

cărămidă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cărămídă s. f., g.-d. art. cărămízii; pl. cărămízi

cărămidă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cărămidă f. 1. piatră artificială făcută din humă arsă sau uscată la soare; 2. (colectiv), cantitate de cărămizi: a cumpăra cărămidă. [Gr. bizantin KERAMIDA].

cărămidă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. [Pl. și: cărămide]. – Din ngr. keramídi.