cărunțeală(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Cărunți + suf. -eală.
cărunțeală(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Din cărunți + suf. -eală.
cărunțeală(Dicționaru limbii românești, 1939) cărunțeálă f., pl. élĭ. Rezultatu cărunțiriĭ: pe la tîmple i se vedea cărunțeala.
cărunțeală(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cărunțeálă s. f., g.-d. art. cărunțélii
cărunțeală(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) cărunțeală f. fapta de a cărunți.
cărunțeală(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. — Cărunți + suf. -eală.