căruntețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂRUNTÉȚE s. f. Faptul de a fi cărunt, cărunțeală, cărunție;
p. ext. bătrânețe. –
Cărunt +
suf. -ețe.căruntețe (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))căruntéțe s. f., g.-d. art.
cărunteții / cărunteței; pl. -
căruntețe (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂRUNTÉȚE s. f. Faptul de a fi cărunt;
p. ext. bătrânețe. – Din
cărunt +
suf. -ețe.căruntețe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căruntéțe s. f.,
art. căruntéțea, g.-d. art. căruntéțiicăruntețe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căruntețe f. începutul bătrânețelor când perii cărunțesc.
căruntețe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂRUNTÉȚE s. f. Faptul de a fi cărunt, cărunțeală, cărunție;
p. ext. bătrânețe.
— Cărunt +
suf. -ețe.