cărindar - explicat in DEX

cărindar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂRINDÁR s. m. (Pop.) Ianuarie. – Lat. calendarius.

cărindar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂRINDÁR s. m. (Pop.) Ianuarie. – Lat. calendarius.

cărindar (Dicționaru limbii românești, 1939)
cărindár, V. calendar.

cărindar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
cărindár, (călindariu), s.m. – (pop.) Luna ianuarie; gerar, gerariu, ghenarie. Mult mai frecvent în Maramureș e forma ianuari, ienuari (ALR 1973: 651). – Lat. calendarium.

cărindar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!cărindár (ianuarie) s. m., g.-d. art. lui cărindár

cărindar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Cărindar m. numele popular al lunei Ianuarie. [Lat. CALENDARIUM, restrâns asupra primei luni a anului].

cărindar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂRINDÁR s. m. (Pop.) Ianuarie. — Lat. calendarius.