căputătură - explicat in DEX

căputătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂPUTĂTÚRĂ, căputături, s. f. (Înv.) Căpută (1). – Căputa + suf. -ătură.

căputătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
căputătúră, căputătúri, s.f. (înv.) parte a încălțămintei care acoperă zona superioară a labei.

căputătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂPUTĂTÚRĂ, căputături, s. f. (Înv.) Căpută (1). – Din căputa + suf. -(ă)tură.

căputătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
căputătúră f., pl. ĭ. Pele [!] cu care se căputează (căpută). Modu de a căputa. – Și încăp-.

căputătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căputătúră (înv.) s. f., g.-d. art. căputătúrii; pl. căputătúri

căputătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂPUTĂTÚRĂ, căputături, s. f. (Înv.) Căpută (1). — Căputa + suf. -ătură.