căpitan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂPITÁN, căpitani. s. m. 1. Grad de ofițer superior locotenentului și inferior maiorului; persoană care are acest grad. ◊ (
Mar.)
Căpitan-locotenent = grad corespunzător căpitanului din armata de uscat sau de aviație; ofițer care are acest grad.
Căpitan de rangul întâi (sau
al doilea, al treilea) = grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului, maiorului); ofițer care are acest grad.
2. (Urmat uneori de determinările „de vas”, „de șlep”, „de remorcher”) Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. ◊
Căpitan de port = persoană însărcinată cu conducerea activității unui port sau a unui oficiu portuar.
3. (
Înv.) Persoană care comanda o oștire sau o parte a ei; comandant. ◊
Căpitan-pașa = comandantul flotei turcești. ♦ Căpetenie (de haiduci, de hoți etc.). ♦
Căpitan de poștă = administrator al unei poște.
4. (Sport) Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul echipei din care face parte. – Din
it. capitano, rus. kapitan. Cf. magh. kapitány.căpitan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)căpitán (căpitáni), s. m. –
1. Grad de ofițer superior locotenentului și inferior maiorului, în armata modernă. –
2. Căpetenie militară, în general. –
3. În vechea organizare militară, căpetenie de județ cu atribuții militare, administrative și polițienești. –
Mr. căpitan. It. capitano, intrat în
rom. din Evul Mediu, probabil pe filieră levantină (
cf. REW 1634);
cf. ngr. ϰαπιτάν,
alb.,
bg. kapitan, tc. kaptan, sb. kapetan, mag. kapitány. Referirea lui Sanzewitsch 198 la
rus. kapitan este inutilă.
Der. căpitanat, s. n. (căpitanie, district militar);
căpităneasă, s. f. (soție de căpitan);
căpitănesc, adj. (de căpitan);
căpitanie, s. f. (companie, detașament condus de un căpitan);
căpitan-pașa (
var. capudan-pașa),
s. m. (amiral al flotei turcești), din
tc. kaptan sau
kapudan pașa (
înv.).
căpitan (Marele dicționar de neologisme, 2000)CĂPITÁN s. m. 1. grad de ofițer inferior, între locotenent și maior. ♦ (mar.) ~ -locotenent = grad echivalent căpitanului din armata de uscat. 2. comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. ♦ ~ de port = funcționar care asigură activitatea unui port. 3. (fig.) șef, conducător. ♦ ~ de poștă = administrator al unei poște. 4. (sport) jucător desemnat să reprezinte și să conducă, în timpul unei competiții, echipa din care face parte. (< it.
capitano, rus.
kapitan)
căpitan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂPITÁN, căpitani, s. m. 1. Grad de ofițer superior locotenentului-major și inferior maiorului; persoană care are acest grad. ◊ (
Mar.)
Căpitan-locotenent = grad corespunzător căpitanului din armata de uscat sau din aviație; ofițer care are acest grad.
Căpitan de rangul întâi (sau
al doilea, al treilea) = grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului, maiorului); ofițer care are acest grad.
Căpitan de vas (sau
de șlep, de remorcher) = persoană care conduce un vas (sau un șlep, un remorcher).
Căpitan de port = comandant însărcinat cu conducerea activității unui port sau a unui oficiu portuar.
2. (
Înv.) Persoană care comanda o oștire sau o parte a ei; comandant. ◊
Căpitan-pașa = comandantul flotei turcești. ♦
Căpitan de poștă = administratorul unei poște. ♦ Căpetenie (de haiduci, de hoți etc.).
3. (Sport) Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul unei echipe. –
It. capitano.căpitan (Dicționaru limbii românești, 1939)căpitán m. (ngr.
kapitános, d. it.
capitáno, care vine d. lat.
caput, cap. V.
șef). Cap, șef, comandant:
căpitan de hoțĭ. Comandant al unuĭ bastiment saŭ port. Ofițer care comandă o companie, un escadron, o baterie ș. a. General distins:
un valoros căpitan. Odinioară, la Muntenĭ, comandant de cetate, ca
pîrcălabiĭ la Moldovenĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 123). Director, dirigent, comandant:
căpitan de poștă, de județ, de dărăbanĭ, de margine, de tîrg. V.
ispravnic, general, hatman, spătar.căpitan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căpitán s. m.,
pl. căpitánicăpitan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căpitan m.
1. cel ce comandă o companie într’un regiment;
2. ofițer de marină care comandă un bastiment de răs-boiu sau de comerț, un port;
3. căpetenie militară:
Anibal fu un mare căpitan.căpitan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂPITÁN, căpitani, s. m. 1. Grad de ofițer superior locotenentului și inferior maiorului; persoană care are acest grad. ◊ (
Mar.)
Căpitan-locotenent = grad corespunzător căpitanului din armata de uscat sau de aviație; ofițer care are acest grad.
Căpitan de rangul întâi (sau
al doilea, al treilea)
= grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului, maiorului); ofițer care are acest grad.
2. (Urmat uneori de determinările „de vas”, „de șlep”, „de remorcher”) Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. ◊
Căpitan de port = persoană însărcinată cu conducerea activității unui port sau a unui oficiu portuar.
3. (
Înv.) Persoană care comanda o oștire sau o parte a ei; comandant. ◊
Căpitan-pașa = comandantul flotei turcești. ♦ Căpetenie (de haiduci, de hoți etc.). ♦
Căpitan de poștă = administrator al unei poște.
4. Sportiv desemnat să reprezinte și să conducă în timpul unei competiții echipa din care face parte. — Din
it. capitano, rus. kapitan. Cf. magh. kapitány.