căpetenie - explicat in DEX

căpetenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpiténie s. f.] – Cap¹ + suf. -enie.

căpetenie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. [Var.: (reg.) căpiténie s. f.] – Din capete (pl. lui cap) + suf. -enie.

căpetenie (Dicționaru limbii românești, 1939)
căpeténie f. (d. capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant: căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est căpi-.

căpetenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căpeténie (-ni-e) s. f., art. căpeténia (-ni-a), g.-d. art. căpeténiei; pl. căpeténii, art. căpeténiile (-ni-i-)

căpetenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căpetenie f. cap, comandant: căpetenie de ostași; de căpetenie, principal: lucru de căpetenie. [Derivat din cap, pl. capete, cu sufixul enie].

căpetenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpiténie s. f.] — Cap¹ + suf. -enie.