căneală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂNEÁLĂ, căneli, s. f. (
Pop.) Vopsea (neagră), mai ales pentru păr. –
Căni +
suf. -eală.căneală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂNEÁLĂ, căneli, s. f. Vopsea (neagră) pentru păr, pentru lână etc. –
Comp. tc. kina.căneală (Dicționaru limbii românești, 1939)căneálă f., pl.
elĭ (d.
cănesc). Acțiunea de a căni păru. Văpsea [!] de canit (caná).
căneală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căneálă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. cănélii; pl. cănélicăneală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căneală f. praf de boit părul. [
Căneală e o formă amplificată din
cănea (cf.
boială) = turc. KYNÁ].
căneală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂNEÁLĂ, căneli, s. f. (
Pop.) Vopsea (neagră), mai ales pentru păr. —
Căni +
suf. -eală.