cămăruță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂMĂRÚȚĂ,cămăruțe, s. f. Diminutiv al lui cămară; cămăruie. – Cămară + suf. -uță.
cămăruță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂMĂRÚȚĂ,cămăruțe, s. f. Diminutiv al lui cămară.
cămăruță(Dicționaru limbii românești, 1939) cămărúță f., pl. e. Cameră saŭ cămară mică.
cămăruță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cămărúță s. f., g.-d. art. cămărúței; pl. cămărúțe
cămăruță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂMĂRÚȚĂ,cămăruțe, s. f. Diminutiv al lui cămară; cămăruie. — Cămară + suf. -uță.