cămăraș - explicat in DEX

cămăraș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂMĂRÁȘ, cămărași, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș care avea în grijă odăile domnului, în special cămara domnească. ♦ (Înv.) Intendent la o mănăstire. – Cămară + suf. -aș.

cămăraș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂMĂRÁȘ, cămărași, s. m. (Înv.) Slujbaș la odăile domnitorului, în special la camera de dormit. ♦ Intendent. – Din cămară + suf. -aș.

cămăraș (Dicționaru limbii românești, 1939)
cămăráș m. (ung. kamarás). Sec. 16-18. Slujitor al cămăriĭ (al vistieriiĭ domneștĭ). Marele cămăraș, boĭer de rangu al doilea, tezauraru particular al domnuluĭ orĭ șambelanu curțiĭ domneștĭ (V. camerier). Cămăraș de izvoade (saŭ logofăt de taĭnă), boĭer de rangu al treilea, incasator [!] al unor taxe (de la bresle). Cămăraș de ocnă, șefu ocnelor. Cămăraș de rafturĭ, rahtivan. Sec. 19. Casier, intendent, iconom (ca cel ce incasează baniĭ la scrîncĭov [!]. – În est camaraș.

cămăraș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cămăráș s. m., pl. cămăráși

cămăraș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cămăraș m. 1. slujitor al cămarei: odăile locuite de cămărași OD.; 2. (Marele) odinioară, tezaurarul particular al Domnului sau șambelanul Curții; 3. mai marele peste ocne.

cămăraș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂMĂRÁȘ, cămărași, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș care avea în grijă odăile domnului, în special cămara domnească. ♦ (Înv.) Intendent la o mănăstire. — Cămară + suf. -aș.