călțunar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLȚUNÁR, călțunari, s. m. (
Reg.) Flăcău, bărbat care duce darurile miresei. –
Călțun +
suf. -ar.călțunar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂLȚUNÁR, călțunari, s. m. (
Reg.) Flăcău, bărbat care duce darurile miresei. – Din
călțun +
suf. -ar.călțunar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)călțunár (
înv.)
s. m.,
pl. călțunáricălțunar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂLȚUNÁR, călțunari, s. m. (
Reg.) Flăcău, bărbat care duce darurile miresei. –
Călțun +
suf. -ar.