călărime - explicat in DEX

călărime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLĂRÍME s. f. (Înv.) Oaste călare; cavalerie. – Călare + suf. -ime.

călărime (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLĂRÍME, călărimi, s. f. (Înv.) Oaste călare, cavalerie. – Din călare + suf. -ime.

călărime (Dicționaru limbii românești, 1939)
călăríme f. Cavalerie.

călărime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călăríme (înv.) s. f., g.-d. art. călărímii

călărime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călărime f. oaste călăreață, cavalerie.

călărime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLĂRÍME s. f. (Înv.) Oaste călare; cavalerie. — Călare + suf. -ime.