călărie - explicat in DEX

călărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLĂRÍE s. f. Acțiunea de a călări; călărit. ♦ Arta de a călări. ♦ Ramură sportivă care constă în conducerea calului din poziția încălecat, în probe de alergare, sărituri, dresaj etc.; echitație. – Călare + suf. -ie.

călărie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLĂRÍE s. f. Acțiunea sau arta de a călări. – Din călare + suf. -ie.

călărie (Dicționaru limbii românești, 1939)
călăríe f. Arta de a călări: cal de călărie. Acțiunea de a călări: călăria e plăcută.

călărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călăríe s. f., art. călăría, g.-d. călăríi, art. călăríei

călărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călărie f. 1. arta de a umbla călare; 2. deprinderea calului la șea: cal de călărie.

călărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLĂRÍE s. f. Acțiunea de a călări; călărit. ♦ Arta de a călări. ♦ Ramură sportivă care constă în conducerea calului din poziția încălecat, în probe de alergare, sărituri, dresaj etc.; echitație. — Călare + suf. -ie.