călăresc - explicat in DEX

călăresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești. – Călare + suf. -esc.

călăresc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) Care luptă călare. – Din călare + suf. -esc.

călăresc (Dicționaru limbii românești, 1939)
călărésc v. intr. (d. călare). Merg călare: petrec timpu călărind. V. tr. am călărit doĭ caĭ astăzĭ.

călăresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călărésc (înv.) adj. m., f. călăreáscă; pl. m. și f. călăréști

călăresc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești. — Călare + suf. -esc.