călugărie - explicat in DEX

călugărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLUGĂRÍE s. f. Viață de călugăr(iță). – Călugăr + suf. -ie.

călugărie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLUGĂRÍE s. f. Viață de călugăr(iță). – Din călugăr + suf. -ie.

călugărie (Dicționaru limbii românești, 1939)
călugăríe f. Starea saŭ vĭața de călugăr: s´a dus la călugărie.

călugărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călugăríe s. f., art. călugăría, g.-d. călugăríi, art. călugăríei

călugărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călugărie f. 1. starea sau vieața călugărilor; 2. mănăstire: trimise fata la călugărie.

călugărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLUGĂRÍE s. f. 1. Viață de călugăr. 2. Mănăstire. — Călugăr + suf. -ie.