călinet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLINÉT, călineturi, s. n. (Rar) Crâng de călini. –
Călin +
suf. -et.călinet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂLINÉT, călineturi, s. n. (Rar) Crâng de călini. – Din
călin +
suf. -et.călinet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)călinét (rar)
s. n.,
pl. călinéturicălinet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂLINÉT, călineturi, s. n. (Rar) Crâng de călini. —
Călin +
suf. -et.