călimară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLIMÁRĂ, călimări, s. f. Vas mic de sticlă, de metal, de material plastic etc., în care se ține cerneala. [
Var.: (
înv.)
călămáră s. f.] – Din
ngr. kalamári.călimară (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)călimáră (călimắri), s. f. – Vas mic în care se ține cerneala. –
Var. (
Mold.)
călămar, megl. călămar, călimară. Ngr. ϰαλαμάρις sau ϰαλαμαριά (Densusianu,
Rom., XXXIII, 275; DAR);
cf. tc.,
alb.,
bg.,
sb. kalamar. Sec. XVII, este
pop.călimară (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂLIMÁRĂ, călimări, s. f. Vas mic în care se ține cerneala. [
Var.:
călămáră s. f.] –
Ngr. kalamári.călimară (Dicționaru limbii românești, 1939)călimáră f., pl.
ărĭ (ngr.
kalamári, cutiuță cu condeĭe și călimară, d. vgr.
kalamárion, care vine d.
kálamos, trestie, condeĭ; bg.
kalamar, kŭlimar, nsl.
kalimar, rut.
kalamar).
Sud. Șipușor (sticluță) de ținut cerneală în buzunar saŭ pe masă. – În est
calamară (pl.
călămărĭ și
calamare (pl.
călămărĭ), în Trans.
călimar (pl.
e).
călimară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)călimáră s. f.,
g.-d. art. călimắrii; pl. călimắricălimară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂLIMÁRĂ, călimări, s. f. Vas mic de sticlă, de metal, de material plastic etc., în care se ține cerneala. [
Var.: (
înv.)
călămáră s. f.] — Din
ngr. kalamári.