călcătură - explicat in DEX

călcătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Călca + suf. -ătură.

călcătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Lat. calcatura.

călcătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
călcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu călcăriĭ, urmă. Felu de a călca. Epilepsie, boala copiilor.

călcătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călcătúră s. f., g.-d. art. călcătúrii; pl. călcătúri

călcătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călcătură f. urmă de picior, pas [Lat. CALCATURA].

călcătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. — Călca + suf. -ătură.