călare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau,
p. ext., pe un obiect. ◊
Expr. De(
-a)
călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal;
b) fig. fără odihnă.
Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa.
A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală;
pl. (adjectival)
călắri] –
Lat. caballaris, -em.călare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)căláre adj. –
1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. –
2. Dominînd o situație. –
3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. –
4. (
S. m.) Soldat de cavalerie. –
Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau
callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare;
cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît
der. directă de la
caballaris; forma
înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate
ex. aduse sunt la
pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la
călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager);
călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț);
călărășime, s. f. (cavalerie);
călăresc, adj. (propriu unui călăreț);
călărește, adv. (călare);
călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un
lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește);
călări, vb. (a merge călare);
călărie, s. f. (acțiunea de a călări);
călărime, s. f. (cavalerie);
călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat);
călărit, s. n. (călărie);
încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din
rom. provine
tc. kalaraș „mesager”.
călare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau,
p. ext., pe un obiect. ◊
Expr. De-a (sau
de)
călare = călărind; din fuga calului;
fig. fără odihnă.
Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță.
A fi călare pe situație = a fi stăpân pe situație. [Formă gramaticală:
pl. (adjectival)
călắri] –
Lat. caballaris.călare (Dicționaru limbii românești, 1939)căláre adj., pl.
ắrĭ (d.
călar). Pe cal, călăreț:
bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal:
mergem călare. – Și
de-a călare.călare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căláre1 adv.călare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căláre2 adj. m. și
f.,
pl. călắricălare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)călare adv. pe cal. [Cf. lat. CABALLARIUS, rândaș de cai].
călare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau,
p. ext., pe un obiect. ◊
Expr. De(-a) călare =
a) călărind, din fuga calului;
b)
fig. fără odihnă.
Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa.
A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală:
pl. (adjectival)
călări] —
Lat. caballaris, -em.